USD |3.2522 RON EUR |4.2529 RON CHF |3.1056 RON HUF |0.015007 RON Valabil 29 iulie 2010

Data: 16.11.2009

Drive Test Jaguar XF-R

Am avut ocazia sa testam o masina britanica capabila sa ajunga la 100 km/h in sub 5 secunde si nu vorbesc despre un produs al brandului Aston Martin sau Lotus, ci despre unul dintre cele mai noi produse ale brandului Jaguar si anume XF-R.

Noul XF este substituentul direct al modelului S-Type, care a fost construit timp de 8 ani, care de asemenea a avut versiunea "R", topul de gama, care era echipat cu un motor de 4.2 litri V8 supercharged capabil sa produca 400 cp. Noul XF-R este ceva mai dotat in ceea ce priveste puterea producand 510 cp si un masiv cuplu motor de 625 Nm.

Pentru publicul larg Jaguar XF-R a fost prezentat la Detroit Auto Show 2009, impreuna cu fratele sau mai mic XK-R.




De designul lui XF s-a ocupat Ian Callum, directorul de Design al marcii Jaguar, stilul masinii fiind realizat cand brandul Jaguar era inca controlat de Ford. Modelul a fost prefigurat de conceptul Jaguar C-XF. Grila noului XF ne aduce aminte de batranul XJ din 1968, iar aceasta grila se va regasi pe toate modele noi Jaguar.

Jaguar XF-R, asemeni unuia dintre competitorii sai BMW M5, are un stil al caroseriei ceva mai agresiv, comparativ cu modelul standard. Noul XF-R are o grila frontala diferita fata de XF, cu prize de aer mai generoase, de asemenea si pragurile sunt diferite, nici partea posterioara nu a fost uitata, aceasta avand incorporat pe usa portbajului un subtil spoiler, bara spate are o linie deosebita, cu un caracter atat functional cat si stilat. Toate aceste elemente au fost incorporate pentru a spori aerodinamica masinii, care inca de pe modelul standard are o valoare foarte mica, ca si cea a unui Porsche 911, fiind chiar mai buna decat cea a supercar-ului Jaguar XJ220.

Designul barei fata si a barei spate, a fost gandit in asa fel incat sa ofere o stabilitate cat mai ridicata la viteze mari, in sensul reducerii la nul a efectului de lift balance.




Cromul nu lipseste de pe exteriorul lui Jaguar XF-R, grila frontala superioara fiind acoperita in intregime de acest material, de asemenea si marginile prizelor din partea inferioara beneficiaza de acest tratament. Capota este si ea diferita fata de cea a XF-ului, avand doua prize mari pe mijloc.

Profilul masinii este putin asemanator cu cel al unui coupe. Semnatura lui XF sta in prizele laterale destul de proeminte din caroseria masinii, acestea oferind un look de masina sport.

Vizibilitatea este excelenta, stalpii A sunt, intradevar destul de mari, dar designerii interiorului Jaguarului au facut o treaba foarte buna, mascandu-i intr-un mod cat mai eficient. Luneta spate este putin ingusta, dar gararea cu spatele nu este deloc dificila, datorita camerei si senzorilor pentru mersul cu spatele.




Tinuta de drum este foarte buna, masina putand fi condusa in doua moduri ale cutiei de viteze, Drive si Sport. Modul Drive ofera o calatorie foarte lina, cu schimbari "fine ca matasea", fie in treapta superioara cat si treapta inferioara, abia fiind observate, sau mai de graba simtite, chiar si in cazul operarii cu padelele de pe volan. Schimbarea vitezelor este realizata, in functie de cat de grea va este talpa, dar in mod normal cand nu este nevoie de toata puterea cam pe la 2000-2500 rpm. In ceea ce priveste suspensiile, acestea sunt controlate de sistemul Adaptive Dynamics. Acesta este un sistem inteligent care ajusteaza suspensiile continuu pentru a nu compromite placerea de a conduce si totodata agilitatea.

In modul Sport, treaba se schimba "putin", de acum incepi sa vezi ce poate "pisica". Dupa cum spuneam mai sus barele fata si spate au un design aparte, acestea tin masina lipita de asfalt la viteze mari, cel mai bine am simtit acest lucru de pe la 150 km/h. Schimbatul vitezelor, in modul sport, se realizeaza la 6500 rpm, dar nu intr-un mod foarte brutal.

Trebuie sa amintesc si sistemul ADC (Active Differential Control), care transfera puterea la roata din spate care are cea mai mare aderenta, pentru un control cat mai bun asupra masinii.

Fisa Tehnica

Jaguar XF-R

Motor:

Motor: 5.0 litri, benzina
Putere maxima: 510 Cp/6000 rpm
Cuplu maxim: 625 Nm/2500 rpm
Transmisie: 6+1 viteze, automata
Acceleratie 0–100 km/h: 4.9 s
Consum
-urban: 18.2 l
-mixt: 12.5 l
-extraurban: 8.7 l
Emisii CO2: 292 g/km

Dimensiuni:

Lungime: 4961 mm
Latime: 1877 mm
Inaltime: 1460 mm
Greutate: 1891 kg
Ampatament: 2909 mm
Volum rezervor: 65 l
Volum portbagaj: 540 l

Cat costa:

Entry level: 50.575 € (3.0 l si 240 cp, in dotare Luxury)
Top Level: 92.225 € (5.0 litri si 510 cp, XFR)
Modelul Testat: 92.225 €