USD |3.5272 RON EUR |4.4587 RON CHF |3.7133 RON HUF |0.014734 RON Valabil 24 mai 2012

Istorie auto Renault

Renault figureaza printre protagonistii de prim rang ai peisajului automobilistic international. Fiind una din cele mai importante marci la nivel european, Renault pune in aplicare, impreuna cu marcile asociate, Dacia si Renault Samsung Motors o strategie de dezvoltare rentabila. Parteneriatul sau cu Nissan situeaza Alianta printre cei mai importanti actori mondial. Fiecare grup isi pastreaza identitatea si autonomia, in vreme ce sinergiile elaborate in comun constituie un accelerator al dezvoltarii pentru cei doi parteneri.

1898-1914


Aventura industriala a companiei Renault incepe in 1898. Fondatorul sau, Louis Renault, avea doua pasiuni: inovatia tehnologica si uzinele. Datorita unei prime comenzi de 250 de taxiuri, primite in 1905, uzinele Renault incep productia de serie. In 1913, incepe o noua etapa: pentru sporirea productivitatii si asigurarea diversificarii productiei. Pentru aceasta, Louis Renault adopta metoda taylorista de management industrial in uzinele sale. Pentru Franta, este o premiera.

        Louis Renault

1914 - 1919

Renault FT17

foto via

 

 

Renault participa la efortul pentru razboi. Compania produce camioane, brancarde, ambulante, obuze si chiar si faimoasele tancuri FT17 care aduc o contributie decisiva la victoria final. In 1919, Louis Renault detine prima companie industriala privata din Franta.

1919 - 1939

Louis Renault isi diversifica productia si fabrica o gama larga de vehicule: camioane, autobuze, tractoare si chiar motoare de avion... In continuare, industriasul isi modernizeaza utilajele de productie. In 1929, devine functionala prima linie de asamblare a uzinei din Billancourt. Uzina va fi terminata in 1937. Pentru a rezista crizei economice aparute dupa crahul din 1929, Renault isi mareste productivitatea si reduce costurile. Climatul social se degradeaza, situatie care se continua pana la mobilizarea generala.

Renault NN 1925-1927

1939 - 1945

In 1939, Louis Renault considera conflictul cu Germania ca fiind o eroare si nu participa prea mult la efortul de razboi. Pe durata ocupatiei, se supune exigentelor nemtilor, fara a realiza adevarata fata a nazismului. Dupa eliberare, este incarcerat pentru « comert cu inamicul ». Compania Renault este rechizitionata, confiscata si, apoi, nationalizata in 1945 de catre guvernul provizoriu condus de generalul de Gaulle, devenind Regia Nationala a Uzinelor Renault (RNUR).

1945 - 1955

Renault 4CV 1946

foto via

Pierre Lefaucheux , un inginer provenit din randurile Rezistentei, devine noul sef al Regiei Renault. Pe langa camioanele prevazute in contractul initial cu statul, acesta obtine dreptul de a fabrica si autoturisme. Succesul vine cu 4 CV, prima "masina mica pentru toti". Regia isi modernizeaza uzinele, construieste si achizitioneaza noi unitati industriale, aflate in Franta si in strainatate. Ulterior, isi accelereaza exporturile si ajunge sa aiba 1.000 de puncte de vanzare in afara tarii.

1955 - 1964

Renault isi continua dezvoltarea, devenind una dintre cele mai importante companii din Franta. De pe aceasta pozitie, incearca sa cucereasca piata americana, actiune care se va solda cu un esec. Internationalizarea se continua totusi in Spania, Portugalia si in America Latina. Renault inoveaza constant si cunoaste succesul cu automobilele Dauphine, Renault 4 si Renault 8. In urma unor noi operatiuni de achizitionare, Renault reuseste sa ocupe locul al doilea in ierarhia constructorilor de vehicule de mare tonaj.

Renault Dauphine 1960

1964 - 1975

Renault 5 1975

Planificarea si exportul constituie acum cele doua axe de dezvoltare ale Regiei conduse, din 1955, de Pierre Dreyfus. Cota vanzarilor in afara granitelor tarii se ridica la 55% in 1975. Economic si practic, Renault 5 va deveni un adevarat success. Regia isi imbogateste gama cu un model de lux, Renault 16 care anunta viitoarele succese. In paralel, Renault continua sa inregistreze progrese importante in activitatea competitionala.

1975 - 1984

Dezvoltarea se continua intr-un ritm rapid pana la inceputul anilor ’80, iar innoirea gamei este accelerata de aparitia a doua modele de lux: Renault 25 si Espace. Marca se impune in competitiile sportive si isi face intrarea in Formula 1. Pe de alta parte, politica de expansiune, numarul mult prea mare de angajati si costurile extrem de ridicate conduc la inregistrarea unor deficite importante.

Renault 12 1970-75

1984 - 1990

Renault demareaza o politica de reducere drastica a costurilor. Compania se concentreaza asupra principalei activitati si isi consacra toate eforturile innoirii gamei sale. In 1987, Renault inregistreaza un beneficiu de 3,7 miliarde de franci. Un suflu nou anima intregul grup, permitandu-i sa declanseze revolutia « calitatii totale » si sa ia in considerare, in conceptia vehiculelor sale, aspecte legate de protectia mediului. Renault 19 si Cliosunt modelele reprezentative ale acestei perioade.

Renault Espace 1985

1990 - 1999

Renault Clio 1990

Renault Laguna 1998

Contextul economic international antreneaza actiuni de regrupare a constructorilor de automobile. Renault isi doreste o fuziune cu Volvo, proiect abandonat in 1993. Un punct major de cotitura il constituie privatizarea companiei, inceputa cu o deschidere partiala a capitalului si devenita efectiva in 1996. Avand o putere mai mare de decizie, Renault achizitioneaza actiuni Nissan in 1999. De asemenea, compania continua sa inoveze si sa isi innoiasca gama prin intermediul noilor sosite Mégane I si II, Laguna,Avantime, Vel Satis si noua generatie a automobilelor Espace. Succesele obtinute in Formula 1 consolideaza notorietatea si credibilitatea marcii.

1999-

Alianta Renault-Nissan se consolideaza: participarea Renault la capitalul Nissan atinge 44% in 2002, iar sinergiile se dezvolta in continuare. Datorita Aliantei si achizitionarii firmelor Samsung Motors si Dacia, Renault isi accelereaza internationalizarea, dand un impuls puternic strategiei sale de dezvoltare rentabila. Obiectivul marcii este reprezentat de construirea unui mare grup binational, cu vocatie mondiala, impreuna cu Nissan si comercializarea a 4 milioane de vehicule pana in 2010, purtand marcile Renault, Dacia si Renault Samsung.

Renault Megane 2002

Scrie un comentariu

Daca nu poti citi codul, click aici.
CAPTCHA image for SPAM prevention

Publicitate







Publicitate