Descriere judetul Brasov
Brasov este un judet din Romania aflat in sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice tara Barsei, tara Fagarasului si Altland-ul sasesc. Situat in partea centrala a tarii, pe cursul mijlociu al Oltului, in interiorul Arcului Carpatic si detinand 2,3% din suprafata tarii (5351 Km2), judetul Brasov se invecineaza cu opt judete. La est se margineste cu judetul Covasna, in sud-est cu judetul Buzau, in sud cu judetele Prahova, Dambovita si Arges, la vest cu judetul Sibiu, iar in nord cu judetele Mures si Harghita. Jud. Mures si Harghita la nord, jud. Covasna la est, jud. Buzau la sud-est, jud. Prahova, Dambovita si Arges la sud si jud. Sibiu la vest. Municipiul Brasov (resedinta judetului) este situat la 25o30' longitudine estica si 45o45' latitudine nordica cu o altitudine medie de aproximativ 600 m. Relieful judetului este accidentat si creste in altitudine de la nord spre sud. La nord se afla Depresiunea Fagarasului si Depresiunea Brasov, despartite de catre culmile scunde ale Muntilor Persani, iar la nord-vest se intinde o parte din Podisul Tarnavelor. Spre sud se inalta versantul nordic al Fagarasului, care depaseste in unele locuri 2000m altitudine, Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Postavaru, Piatra Mare, Muntii Ciucas si o parte din Muntii intorsura Buzaului.


























